Tinerii și Mediul

Proiectul ”Tinerii și Mediul” a fost inițiat de Asociația Culturală Moldavia, iar Artipic a fost partener. Prin intermediul proiectului ne-am propus să dezvoltăm competențe în domeniul educației despre democrație, gândire critică, precum și în domeniul construcției europene în rândul a 100 de tineri și să sensibilizăm minim 3000 de tineri cu privire la conștiința ecologică și construcția europeană. 

Tinerii și mediul

Proiectul finanțat de  Ambassade de France en Roumanie / Service de coopération / Institut français s-a desfășurat în perioada septembrie – noiembrie 2020 și a implicat 100 de elevi și studenți, cât și 3000 de tineri care provin din cel puțin 10 licee și facultăți din municipiul Iași.


Principalele activități

  • 2 seminarii cu tema Construcția Europeană și viziunea UE asupra mediului. În urma seminarelor, tinerii au învățat principiile dezbaterii și au fost împărțiți pe echipe, ce au pregătit argumente pro sau contra cu privire la tematicile atinse în cadrul seminarului.
  • 10 dezbateri pe tematicile mediu și construcția europeană, cu o durată de aproximativ 2 ore fiecare. Ideea dezbaterilor a fost de a dezvolta gândirea critică a participanților, de a analiza, de a pune întrebări și căuta argumente atât pro, cât și contra, în vederea dezvoltării altor perspective asupra adevărului considerat absolut.
  • Realizarea și promovarea lucrărilor realizate de artiștii HarceaPacea, Frag.menta, Grafo și Chiribaw. Aceștia s-au inspirat din tematicile abordate în cadrul activităților (seminar și dezbateri).
  • Picturi murale – Întrucât condițiile meteo nu au fost favorabile realizării unei lucrări la exterior, și nici conducerea campusului Tudor Vladimirescu nu a fost deschisă spre realizarea celei mai votate lucrări de către public, au fost realizate 3 picturi murale în interior: 1. Educație ecologică în programa școlară, artist HarceaPacea – Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată; 2. Tamagotchi, artist Grafo – Casa de Cultură a Studenților și 3. ECOEGO, artist Frag.menta – Casa de Cultură a Studenților

Obiective:

  • Dezvoltarea competențelor în domeniile educație despre democrație și gândire critică în rândul a 100 tineri, 15 – 25 ani, în perioada septembrie – octombrie 2020.
  • Dezvoltarea cunoștințelor în domeniul construcției europene în rândul a 100 tineri, 15 – 25 ani, în perioada septembrie – octombrie 2020. 
  • Sensibilizarea a minim 3000 de tineri, 15 – 25 ani, din minim 10 licee și facultăți din Iași cu privire la conștiința ecologică și construcția europeană în perioada octombrie – noiembrie 2020.

Linkuri externe:

https://forms.gle/uqjdKehSovPt6kxVA