Descriere
proiect

Proiectul ”DEMOCReAȚIE” și-a propus să schimbe modul în care cetățenii din Dancu se raportează la tot ce se petrece în jurul lor: fie că vorbim de spațiul public, implicare cetățenească, politică, mediu înconjurător, la scară locală și globală. Activitățile proiectului au fost menite să sensibilizeze cetățenii cu privire la importanța implicării cetățenești și a participării la vot.

Detalii proiect

Proiectul DEMOCReAȚIE s-a desfășurat în în perioada iulie – octombrie 2020, având ca participanți peste 40 de tineri din comuna Holboca și municipiul Iași, și ca beneficiari indirecți alte 6000 de persoane.

Principalele activități:

  • Un workshop de implicare cetățenească  (22 august), unde tinerii au învățat ce drepturi și obligații au, au dezbătut problemele și soluțiile ce pot fi abordate pentru contextul în care se află Dancu, și importanța participării la vot, au învățat modalități și instrumente de implicare cetățenească,
  • Un workshop de visual storytelling (23 august), unde tinerii au învățat cum să folosească telefonul pentru a realiza fotografii, și să documenteze foto un eveniment,
  • Un workshop de artă activistă (13 septembrie), unde tinerii au învățat despre: gândirea critică și creativă, raportul dintre artă/artist și implicarea politică, arta ca formă de implicare socială și cum să realizeze stencil-uri și pancarte,
  • pictarea PTZ 6 din zona centrală a cartierului Dancu (10 – 15 septembrie) de către artștii: de la Kaps Krew, Grafo și Bea Hopes,  
  • O expoziție cu tema importanța implicării cetățenești și a participării la vot (16 septembrie – 16 octombrie), fotografiile au fost realizate de participanții la atelierul de visual storytelling.

Obiective

  • Încurajarea participării la vot și implicării cetățenești în rândul a 25 de tineri din satul Dancu, comuna Holboca, județul Iași 
  • Sensibilizarea a minimum 6000 de locuitori din comuna Holboca cu privire la importanța implicării cetățenești și a participării la vot

Rezultate

  • 40 de tineri participanți din comuna Holboca și municipiul Iași;
  • o expoziție foto cu tema implicării cetățenești și participării la vot
  • 4 lucrări de artă stradală ce însumează 100 mp ce încurajează la implicare cetățenească și participarea la vot în centrul cartierului Dancu
  • minim 6000 de locuitori din comuna Holboca și din municipiul Iași au fost sensibilizați cu privire la importanța implicării cetățenești și participării la vot

Link-uri externe 

https://www.facebook.com/events/288357578922147