Reading Time: 4 minutes

Jongleria

Chiar dacă ”a jongla” astăzi are multe înțelesuri, existând și numeroase tipuri de jonglerii. Chiar dacă în România cuvântul ne duce cu mintea la jongleriile cu mingea de fotbal, în acest material vom face referire la jongleriile de tip Flow Arts.

Jongleria, sau Flow Arts, este capacitatea unui individ de a produce tipare de formă și culoare controlând unul sau mai multe obiecte (de cele mai multe ori, în aer, așa cum este definită în dicționarul Webster). Cu alte cuvinte este arta, desprinsă din artele circului și din ritualuri străvechi, de a crea imagini folosind obiecte în mișcare. Există multiple obiecte care pot fi manevrate însă aici vom prezenta doar o parte. 

Este o artă a balansului, provocând gravitația și câștigând. Te joci cu greutățile, trebuie să intuiești locul din spațiu în care obiectul va cădea, să identifici exact forța cu care ar trebui să arunci și în ce direcție să faci asta. În final, nu vei ști poate să dai răspuns la aceste întrebări tehnice, dar vei simți, o vei face din reflex, ca o deprindere. Jongleria era parte din spectacolele de circ, era o activitate care surprindea, chiar șoca (în funcție de obiectele jonglate) și care era`accesibilă celor din lumea circului. 

Jongleria, în forma despre care vorbim, nu a apărut de ieri de azi, ea este prezentă în China, Egipt, America de Nord, Micronesia și Mesopotamia de peste 4000 de ani. La curtea Chinei Antice, doamnele foloseau pentru relaxare jongleria cu Diabolo, în timp ce în America de Nord Devil Stick-ul (strămoșul Flower Stick-ului) era folosit în ritualurile șamanice, iar în Noua Zeelandă poi-urile erau folosite de populația Maori în teatru-dans și în antrenamente de luptă.

În zilele noastre și mulțumită efectului public pe care îl are, jongleria poate fi încadrată în animația stradală, însă datorită puternicelor influențe în procesele de dezvoltare ale indivizilor poate fi folosită și ca metodă de învățare, în primul rând despre sine.

Sursa: http://www.nonformalii.ro/metode/jonglerie

Instrumente/jucării:

  • mingi
  • cuțite
  • torțe
  • poiuri
  • angel wings
  • staff
  • double staff
  • dragon staff
  • star staff
  • s staff
  • flower stick
  • devil stick
  • rope dart
  • evantaie
  • torțe pentru mâini
  • fiber flies
  • cercuri
  • sabie
  • pălării ș.a.

Video: Focus Pocus @ Street Delivery 2020
videograf: Andi Mihailescu

Imagini: Trupa FocusPocus